DESPRE SCHEIA


Scheia
   Numele satului Scheia e legat cu siguranta de ctitoria voievodului Vasile Lupu care a cautat vremelnic salas sub poala codrilor Capotesti, in vechiul sat Pojorasti, sat atestat inca din 1475 de catre Stefan Voievod.
   Numele satului e atestat intr-un hrisov al lui Vasile Lupu din 22 iulie 1664 si de Antioh Cantemir intr-un hrisov care intareste hotarnicia obstii Scheia de Vaslui la anul 1700. Numele satului este legat de legenda unui oarecare Scheianu, slujbas credincios al lui Voda Lupu ce ar fi ramas sa administreze ctitoria fugara din anul 1650 si a carui nume dispare dupa 1850 odata cu mutarea lui Sturza Scheianu in satul Borosesti
   Interesant de observat ar fi faptul ca Mihai Eminescu, revizor scolar al judetului Iasi in anii 1875 - 1876, viziteaza scoala de la Scheia si noteaza in adresele sale catre minister catunele Cioca Boca , Ciuroaia, Gaunoasa -se pare pentru prima data - caci in catagrafiile pana in anii 1900 ale judetului Vaslui acestea nu apar. Satul Scheia si ctitoria sa Biserica Sf. Gheorghe sunt puse in valoare de savantul N. Iorga:
   In sus, drumul apuca spre Scheia, sat bine intemeiat pe culmea unui deal sapat in gropi de catre aceia care alta data vor fi cautat piatra pe aici; e o buna scoala noua si un invatator harnic si multumit cu menirea lui. Intre casele taranilor se amesteca vreo doua - trei ai caror locuitori sunt evrei, chiriasi veniti pentru a face negotul lucrurilor mici si proaste.
   Jos se desfasoara pana departe tot tinutul minunat bogat in paduri si lanuri. De cealalta parte a satului, pe culme, Vasile Lupu, pribeag in aceste parti, de frica tatarilor, a durat intr-o vara o biserica de lemn pentru ascunzatoarea sa. Ea nu-si are parechea aiurea. Cladita intocmai dupa chipul bisericilor de piatra, are si cadrul ferestrilor si cuibul de imprejmuire facute dintr-un lemn tare de stejar care tine de doua sute cinzeci de ani. Pomelnicul incepe si astazi cu numele lui Vasile Voievod". (N. Iorga - Romania cum era pana la 1918, pag 187, vol.II)
   Scriitorul Constantin Nonea, nascut la 1 martie 1902 pe aceste meleaguri realizeaza o monografie artistica a satului Scheia de la inceputul secolului al XX -lea. Scheia - "floarea satelor de pe Valea Stavnicului " e intemeiat din innegurarea vremilor si sta asezat sub coasta dealului Pojorastilor " cu fata spre soare-amiaza ca sa poata privi spre Poarta Tarnii si spre sesul Stavnicului."
   Din volumele sale: " Comoara nefermecata", " Leacuri pentru minte", " Copii, babe si mosnegi", " Ursul lui Mos Gramada , " Movila lui Faur" razbate dragostea pentru lumea satului, pentru oamenii simpli care au trait in umilinta si in lipsuri si s-au confruntat cu " nemasurata truda pentru a asigura necajita mamaliga" de fiecare zi; razbate iubirea de mosie din care isi scot painea cea de toate zilele, evlavia pentru graiul neaos, dorul pentru aerul care ne-a inseninat intai privirea, cultivarea credintelor si eresurilor populare, lumea nevinovata a copilariei marcata de vicisitudinile inceputului de veac, toate parca exploatand un filon autobiografic evocat in doua planuri suprapuse: unul al copilariei cu uimirea, inocenta, ingenuitatea, curiozitatea si nevinovatia ei dornica de cunoastere plina de neastampar, si altul, al omului matur, din perspectiva caruia sunt vazute intamplarile, oamenii, faptele descrise cu intelegerea matura a realitatii.
   Povestirea " Movila lui Faur" pune in lumina vechimea neamului de pe aceste locuri. Impartasind parerea mai multor istorici, scriitorul C. Nonea remarca faptul ca " aceste movile nu erau ridicate din cutremur, la intamplare , ci au fost ridicate cu sudoare, oftat si zdrobire de oase, de bastinasii acestor meleaguri , care isi aparau vatra si avutul de nesatul navalitorilor pradalnici" si sunt de-o seama cu neamul moldovenesc.
Scriitorul a zugravit oamenii din partea locului, pe "taranii din tata in fiu" care au invatat sa nu doarma " mai mult de cinci ceasuri pe noapte caci sunt infratiti cu munca de pe ogoarele lor", iar noptile li se par atat de scurte incat " n-au timp sa simta piscatul puricilor, asa-s de vlaguiti".
   Acest gand a fost trades mai recent in cateva versuri:

 " Stabunii nostri, oameni de-omenie
 Ce-au intocmit aici intaia vatra
 Erau ne-ntrecuti in plugarie
 Si iscusiti daltuitori in piatra"
   Avand in vedere rezonanta istorica a locurilor, patrimonial mostenit, cum ar fi, Biserica Sf. Gheorghe, Movila lui Faur, carierele de piatra Zupaita si Floresti, menhirul de sub poala Muncelului, istoria zbuciumata a scolii existente de peste o suta cinzeci de ani, suntem indreptatiti ca vor fi din cei care vor raspunde indemnului:

 " Drumetule ce-ti porti prin Scheia pasul
 Noi te-om cinsti cu paine si cu sare!
 Noi bucurosi ti-om indulci popasul
 Cu masa pusa si cu vinuri rare".

 … si va indemnam sa dati curs indemnului nostru:

 " Drumetule, poftim la noi si-asculta
 Maestrul cantec despre frumusete!" 

 Dati clic pe imaginea de mai jos...
 




 

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011